Dar n-au avut nici răbdare să construiască, ca mai apoi să dărâme acolo unde ar fi contat cu adevărat.
Trimite articolul
XDe fiecare dată când am susținut că USR a fost creat ca partid conjunctural, am fost huiduit masiv.
S-a dovedit de atâtea ori că n-a avut și nu are o ideologie clară și nici alte țeluri (declarate) decât de a fi Gică-contra.
Totuși comparația cu AUR mi se pare un fel de băgare a bățului prin gard.
Nu sunt un adept necondiționat al AUR, mai ales că, deși sunt acuzați de asta, nu au o poziție clară anti-sistem.
Nu e clar cum vor schimba lucrurile din interiorul unui sistem fără schimbarea totală a paradigmei.
Nu văd cum poți fi suveranist acceptând totuși ca o mare parte din deciziile politice, economice, sociale, militare, monetare, etc. să fie delagate unor centre de decizie externe.
Punct de vedere foarte plauzibil!
Eu tin minte ca PNL a dat afara USR-ul de la guvernare ca n-au putut fura linistit de ei.
Mai bine s-au aliat cu PSD pe care ii injurau ani de zile!
Ok, astia is prosti.
Cu cine votam acum? PSD/PNL/UDMR (aceasi mizerie) sau extremistii?
-
Extremiști ?
Se pare că etichetele puse de așa-zisa presă prind destul de bine la prostime.
Ține minte că până acum nu “extremiștii” au distrus România și nu ei au fost la guvernare.-
Ti se pare. Georgescu ala al vostru e omul sistemului.
-
Vorba aia, prindem greu, da uitam repede…
s-au descotorosit de lasconi ca de un cartof stricat, trist ce i-au facut, kit ca nu as fi votat cu dansa dar si-au retras sprijinul si au lasat-o in plina campanie fara sustinere din cauza ordinelor date de macron / bruxelles
Susțin USR, dar aș da pariu că în USR sunt pro-ruși infiltrați
Fără USR, corupția și interesele mizere nu vor muri niciodată
Șpăgile în spitale, poliție și scoli nu vor înceta niciodată
Salariile nu vor crește, standardele de viață nici alea
Vom rămâne o țară mică și mediocră, de mâna a 2-a 3-a
Plec din România și nu mă mai întorc niciodată!!!
-
România este plină de proruși si de nostalgici care duc dorul “vremurilor bune de altădată”, când erau tineri, deși se aflau sub un regim tiranic ceaușist. Psihologia a demonstrat că mintea umană îngroapă adânc traumele, scoțând la iveală doar așa zisele lucruri bune din trecut. Toate acestea combinate cu o educație precară a multor nostalgici este rețeta pentru dezastrul suveranist de azi
-
Adevarul e, ca este mai simplu de trait intr-o dictatura, pentru multi. Nu trebuie sa gandesti, trebuie sa fi ca vita. Statul iti spune unde sa inveti, unde sa lucrezi, primesti casa si tot ce trebuie sa faci e sa nu faci uz de gandire…
Libertatea e un lucru abstract, care pentru multi n-a insemnat ca o duc mai bine. O duc mai bine cei care planifica, gandesc ce vor sa faca cu viata lor si nu vor sa fie dobitoace. Dar aceat lucru duce la dureri de cap pentru multi…
Problema noastra majora, a fost, faptul ca la putere, dupa 90′, au acces tot aceia pe care am incercat sa-i dam jos in 89′, iar cand am.avut sansa sa-i schimbam, a aparut sloganul “n-au mancat ca ai nostrii, salam cu soia”…
Un alt fapt, din nou, ca in 48′ cand s-a facut colectivizarea, cei mai aprigi sustinatori a aberatiei numita c.a.p. au fost cei care n-aveau. Si nu aveau, nu pentru ca nu au primit, pentru ca improprierarirea in Ardeal s-a facut la toti. Nu aveau, pentru ca si-au vandut pamantul pe nimic, ca dupa aceia sa arate cu degetul catre cheaburi, care au muncit si strans, iar acest lucru trebuie pedepsit si luat pentru a fi a poporului…
E adevarat ca si clasa politixa dezamageste, dar uitam ca aceasta clasa politica vine fix din aceiasi socetate bolnava, pe care o intretinem zi de zi. Ce-i paradoxal, nu am vazut pe unul sa spuna, noi trebuie sa ne schimbam, doar altii trebuie sa faca asta…
Probabil ca traind mult prea mult anormalitatea ca normalitate, e greu sa mergem inainte…
Poate ar trebui sa intelegem ca a vota pe cineva nu inseamna a ne transforma in obedientii acelui pe care-l votam, incrancenati in a respinge orice se spune despre persoana pe care credem ca ne reprezinta cel mai bine interesele…
No hai ca iar m-a luat valul si scriu prea mult… -
După crez cred că sunteți OLOG nu.. EXPER!!!
-
Foarte bun articol, USR asta fost dintotdeauna doar ca nu am vazut noi. Poftim si la Arad, o dadeau cu aia cu oameni noi cand realitatea era ca Botosel, doctoru cat si prostul partidului, Florin Stana, au fost niste oportunisti si traseisti politici.