La mai puțin de o lună de când anunța noi tăieri de arbori în Arad, viceprimarul Sergiu Vlad a organizat, joi, o conferință de presă în Parcul Caius Iacob pentru a vorbi despre… plantări.
„Avem în primăvara acestui an 271 de plantări în diverse zone ale municipiului: Parcul 300, strada Mețianu, Bulevardul Revoluției, Piața Catedralei, Piața Academician Caius Iacob, cea de aici, și Piața Eroilor. Total în parcuri și în aliniamente stradale, avem 161. Chiar în acest parc, din Piața Caius Iacob, sunt 14 copaci care au «tutori» în jur, de se și vede care sunt aceștia. Și chiar pe Bulevardul Revoluției avem 15 flamingo; acolo, într-adevăr, arăta foarte urât zona aceasta. Rata de prindere se pare că este aproape 100%, pentru că au fost udați, au fost tratați corespunzător, au fost plantați cu balot la rădăcină, pământ necesar. Deci s-a făcut totul ca la carte, așa cum am promis, că încercăm să facem totul ca la carte, ca și toaletările din toamna viitoare. Vom face în această vară un curs cu cei care vor face toaletările viitoare, astfel încât să nu mai avem incidente ca pe Calea Victoriei sau alte străzi importante din Arad, unde, într-adevăr, și noi am fost indignați de ceea ce s-a întâmplat. Iar plantările să nu mai fie cu o rată foarte mare de eșecuri. Cum există exemple în care pur și simplu o stradă întreagă a rămas cu niște bețe, pentru că, neudându-se, copacii nu aveau cum să se și prindă” – a spus viceprimarul Sergiu Vlad.
În ceea ce privește arborii plantați până acum, există o diversitate foarte mare: salcâm globular, frasin american, magnolie, carpen, salcâm japonez, tei cu frunză mică, păr ornamental, magnolie.
Edilul s-a referit și la plantările ce se vor face în toamna acestui an. „Se vor completa sau se vor reface aliniamentele pe strada Octavian Goga, pe Episcopiei, Mărășești, George Coșbuc, Vârful cu Dor; pe Bulevardul Revoluției vom planta 50 de tei, sperăm de dimensiune mai mare, nu doar niște bețe subțiri care să se prindă și să-i înlocuiască pe cei tăiați în anii precedenti, chiar și anul acesta” – a precizat viceprimarul Sergiu Vlad.