aradon.ro Web analytics



ARAD. Două sute de studenți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad participă în această perioadă la cursurile susținute de un specialist în Medicină Tradițională Chineză. Dr. Cai Wenyu, reprezentantă a Zhejiang Chinese Medical University se află la Arad, la UVVG, în cadrul Programului Erasmus+, ca schimb de experiență în educație.

Local

„Aventură urbană” cu ciori și șoferi nepăsători
Ce ne mai deranjează în Arad ne spune o cititoare care, în plimbările sale zilnice, este nemulțumită de șoferii care nu dau prioritate pietonilor la treceri și de eterna problemă a ciorilor care au colonizat centrul municipiului.

Local

„Atenție la consumul de ciuperci!”, avertizează DSP Arad
În județul Arad, în cursul anului trecut, s-au înregistrat 7 cazuri de intoxicație cu ciuperci din flora spontană.

Local

Depozit de obiecte bisericești

Local

Foto| Controale pe A1: Au verificat peste 400 de autovehicule
În cadrul unui control mixt axat pe combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, au fost verificate peste 400 de mijloace de transport și au fost legitimate în jur de 800 de persoane.

România

CCR a respins contestaţia formulată de George Simion (surse)

Local

Încă un Lidl în Arad, la ieșirea spre Zădăreni
Un nou magazin al discounterului german Lidl se construiește în Arad, la ieșirea din municipiu către Zădăreni, chiar la coborârea de pe autostradă.

Local

Biciclete de închiriat, cel târziu de la 1 iunie

Mapamond

Doi angajaţi ai ambasadei Israelului, ucişi în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington
Doi angajați ai ambasadei Israelului în Statele Unite au fost uciși miercuri seară într-un atac armat în exteriorul Muzeului Evreiesc din Washington DC, iar suspectul a fost reținut, potrivit Reuters, informează Agerpres.

România

Roberta Metsola, mesaj după întâlnirea informală cu președintele ales Nicușor Dan
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a postat miercuri noapte un mesaj pe platforma X, după întâlnirea informală pe care a avut-o miercuri seara cu președintele ales al României, Nicușor Dan. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

OSZAR »