Înaintea reuniunii de luni a miniștrilor energiei din Uniunea Europeană, la care se va discuta interzicerea energiei rusești, Peter Szijjarto a declarat pentru postul public de radio că prețurile la gaze din Europa sunt duble sau triple față de cele din Statele Unite, în timp ce prețurile la electricitate sunt de patru sau cinci ori mai mari decât cele din China.
El a pus aceste prețuri ‘foarte ridicate’ pe seama ‘politicilor de sancțiuni eșuate’ ale Bruxelles-ului și a adăugat că, de la începutul războiului, ucrainenii au încercat să determine UE să sancționeze livrările de energie rusească, cum ar fi gazul, țițeiul și combustibilul nuclear.
Ungaria. Szijjarto a declarat că președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a „provocat daune extreme” Uniunii Europene în ultimii ani și că îl sprijină pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, într-o măsură fără precedent, iar un element al acestui sprijin a fost obligarea maghiarilor să plătească mai mult pentru Ucraina.
El a denunțat ipocrizia miniștrilor energiei, afirmând că aceștia făceau declarații grandioase în marja reuniunilor, înainte de a reveni la poziția general acceptată în sala de ședințe. Slovacii ar putea fi excepția, a spus Szijjarto, adăugând că a vorbit cu omologul său slovac de mai multe ori în cursul săptămânii precedente.
„Planul Von der Leyen – Zelensky va crea probleme și riscuri serioase nu numai pentru Ungaria, ci și pentru aprovizionarea cu energie a Slovaciei”, a spus șeful diplomației ungare.
Ministrul a adăugat că Ungaria și Slovacia vor adopta o poziție comună împotriva planului la reuniunea de luni.
„Campionii democrației și ai statului de drept” de la Bruxelles încalcă în mod flagrant acum reglementările europene, chiar și după ce au pus reglementările ungare sub microscop timp de 15 ani, a declarat Szijjarto.
El a afirmat că mixul energetic al statelor membre este o chestiune de suveranitate națională și că nimeni, nici Bruxelles-ul, nici Kievul, nu poate impune Ungariei de unde, cum și la ce preț să își procure energia.
Deghizarea politicilor de sancțiuni în măsuri comerciale este „o încălcare nerușinată a normelor europene și arată dispreț față de voința statelor membre”, a spus el.
Ministrul ungar a menționat că măsurile de politică comercială pot fi adoptate cu sprijinul majorității, în timp ce deciziile privind sancțiunile necesită un sprijin unanim.
Szijjarto a declarat că aprovizionarea cu energie a Ungariei este tehnic imposibilă fără livrările rusești și că aceasta este o chestiune fizică, nu politică.
Potrivit ministrului de externe ungar, infrastructura de conducte a permis Ungariei să aibă acces la diverse surse, inclusiv la energia rusească, dar a remarcat că Ucraina și-a închis conductele către Ungaria, în timp ce croații nu au reușit să modernizeze capacitatea propriilor conducte pentru a permite livrări suficiente în tranzit către Ungaria și, de asemenea, au crescut prețurile.
Szijjarto a avertizat că va avea loc o creștere brutală a prețurilor în cazul în care Ungaria va fi privată de livrările de energie din Rusia. Guvernul nu este dispus să pună în pericol aprovizionarea cu energie a Ungariei, deoarece s-a angajat să asigure încălzirea locuințelor și funcționarea în continuare a fabricilor, a adăugat el.
Szijjarto a declarat că se așteaptă la o luptă sălbatică la reuniunea de luni a miniștrilor energiei.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XEi isi vad de interesele lor economice, in timp ce politicienii rmani stau smirna, fara sa le pese de interesele reale ale tarii noastre. Din pacate.
-
Da, isi vad de interesele de partid. Si-au impartit tara si au vandut-o rusilor si chinezilor, cum e mai bine. Nu degeaba ungurii s-au saturat pana peste cap de Orban
-
Lache, tu vorbesti de vandut? Neam de neamul tau ne-a vandut pentru litrul de ulei si punga cu zahar. Vad ca ducu traditia mai departe cu succes…
-
In timp ce eu comentam de ani de zile impotriva ciucilor, catilor si ciolacilor, tu te pesedeai cu spor, lingand clantele de la PSD pentru o galeata de plastic, bre ciolovec balbait. Acum lingi clantele putinist-aurolace si te dai mare patriot rusnac.
-
-